Luxines Architecture

Luxines Architecture Luxines este locul unde pasiunea pentru arhitectură întâlnește inovația și atenția la detalii. www.luxines.com
[email protected]

10/04/2026

Sărbători liniștite din partea echipei Luxines!

24/12/2025

Echipa Luxines vă urează sărbători binecuvântate!
̆rbătorifericite

14/01/2025

Video de prezentare casa ER.
Proiectul a fost dezvoltat în colaborare cu Studio Unu.

Casa ER este concepută pentru a aduce liniște și claritate în viața de zi cu zi explorând simplitatea și funcționalitate...
12/01/2025

Casa ER este concepută pentru a aduce liniște și claritate în viața de zi cu zi explorând simplitatea și funcționalitatea minimalismului. Exteriorul, prezintă linii curate și un design geometric care prezintă local anumite detalii excavate placate cu lemn de nuc.

Fațada principală devine un ecran abstract pentru trecatori, deoarece s-a renunțat complet atât la gardul de imprejmuire din față cât și la toate geamurile dinspre stradă, reorientandu-le către curte și terasă. Aceasta abordare neconventională are un impact semnificativ asupra relației cu domeniul public.

La intrare, accesul este acoperit împreună cu un loc de parcare de unde se realizează accesul. Casa se deschide spre zona de zi, cu pereți albi și finisaje premium, accentuând senzația de spațialitate. Dominanta vizuală a accestei experiențe de acces este geamul pe colț, orientat către curtea din spate.

Bucătăria, deși compactă, este extrem de eficientă, cu dulapuri ascunse care oferă spațiu de depozitare generos, păstrând în același timp un aspect curat.. Din punct de vedere funcțional, este in relație directa cu zona de zi, cu holul de acces, cu terasa acoperită dar și cu un spațiu mai generos de depozitare care are rolul de spațiu tehnic și cămară.

Schema funcțională împarte zonele de zi și de noapte printr-un hol prevăzut cu luminator care permite luminii zenitale să pătrundă chiar în centrul casei. Există 3 camere: 2 dormitoare cu vedere către curte și un birou deschis spre zona de zi. În această locuință minimalistă, fiecare detaliu este atent gândit pentru a maximiza spațiul și a minimiza distragerile, oferind astfel un mediu ideal pentru a trăi și a te relaxa.

Proiectul a fost dezvoltat în colaborare cu Studio Unu.

22/12/2024

Video de prezentare Casa LH
Proiect dezvoltat impreuna cu StudioUnu

Localizată într-un sat de munte din judențul Caraș-Severin, Casa LH răspunde nevoii de locuire sezonieră printr-un desig...
20/12/2024

Localizată într-un sat de munte din judențul Caraș-Severin, Casa LH răspunde nevoii de locuire sezonieră printr-un design minimalist inspirat din forma unei case tradiționale. Această reintepretare se bazează pe adaptarea materialelor moderne, fiind îmbracată în tablă fălțuită vopsită gri antracit.
Există o retragere a parterului pentru a rezolva acoperirea accesului. Din punct de vedere funcțional, zona de zi este localizată la parter și zona de noapte la etaj. Bucataria este deschisă către living dar cu posibilitate de închidere, iar livingul este deschis atât spre sud cât și către terasa acoperită dinspre est. Scara împarte etajul de sus în 2 zone, reprezentând cele 2 dormitoare, fiecare cu baie proprie. Dormitorul matrimonial este orientat către răsărit, iar celălalt spre sud. Orientarea atentă a tuturor spațiilor către punctele cardinale, relaționarea funcțională, optimizarea spațiului, dar și materialitatea, fac din acest proiect o experiență plăcută.

Proiect dezvoltat împreuna cu StudioUnu

Casa AC este definită de integrarea în specificul locului. Își propune să gestioneze relația dintre tradițional și moder...
17/12/2024

Casa AC este definită de integrarea în specificul locului. Își propune să gestioneze relația dintre tradițional și modern, interpretând anumite elemente ale caselor din zonă precum: schema funcțională, materialitate, elemente speficice cm ar fi prispa sau detalierea frontoanelor.
Sistemul constructiv, este deasemenea preluat de la locuințele tradiționale fiind construită cu pereti din văiugă (chirpici) cu grosimi generoase de 60cm. Acestă configurație asigură izolarea termică a locuinței, dar și confortul psihic legat de materialele naturale.
Tavanele sunt drepte cu grinzi de stejar aparente, remarcându-se zona de zi a cărui tavan înclinat și înalt este singura excepție, fiind vizibilă structura de rezistență a acoperișului cu căpriorii și cleștii specifici. Această zonă de zi este deschisă atât înspre curtea din spate, cât și înspre curtea din față, dar are și relație directă cu bucătăria și cu sera.
Sera este alipită casei, preluând forma acesteia dar este construită din metal și sticlă punând în contrast materialitatea și funcțiunea. Prispa este inchisă cu uși vechi recuperate existând posibilitatea de a fi complet deschisă vara.

Proiect făcut în echipă cu arh. Vladimir Obradovici.

Proiectul de conservare și restaurare a bisericii de lemn arse din Povergina este parte integrată a unei inițiative la o...
12/12/2024

Proiectul de conservare și restaurare a bisericii de lemn arse din Povergina este parte integrată a unei inițiative la o scară mult mai largă, dezvoltată de Asociația “Biserici Înlemnite” prin care se dorește pe langă salvarea monumentului ca obiect de arhitectură religioasă, crearea unei școli de meșteșuguri tradiționale în jurul acestuia, formarea unei generații de specialiști în intervenții similare, dar și angrenarea comunității locale în aceast process, în vederea conșitentizării valorii patrimoniului construit existent.
În urma studiului dendrocronologic am descoperit că biserica este construită în secolul al XVIII-lea din lemn de stejar, a cărui calitate determinată de densitatea inelelor de creștere nu se mai găsește astăzi. Studiul istoric și studiul proporțiilor ne-au relevat faptul că această biserică este într-adevăr remarcabilă și din punct de vedere al coerenței sistemului constructiv, al armoniei proporțiilor și al calității lemnului și execuției. În concluzie, am identificat Biserica de lemn din Povergina, Timiș ca fiind una dintre cele mai valoroase biserici de lemn din Banat.

Dorința de a folosi tehnicile de construire tradiționale, eliminând complet toate echipamentele electrice contemporane, a fost una din ideile de bază ale proiectului încă de la început.
Analizând cu atenție arhiva fotografică existentă, dar și reconstruind elementele de lemn carbonizate am putut determina cu precizie forma și poziția elementelor pierdute în incendiu. Tot pe baza fotografiilor au fost identificate si dimensiunile reale ale picturilor interioare și ele pierdute în incendiu. Pentru a stabili capacitatea portantă a structurii care a rămas în picioare, fiecare element de lemn, a fost perforat pentru a se afla grosimea stratului carbonizat.

Au fost deasemenea recoltate și probe din elemene existente pentru testele de rezistență ale lemnului. S-au facut si dezveliri de fundații, analize biologice și analize ale straturilor de pictură.
Un exercițiu interesant a fost revenirea la coiful din perioada interbelică a turnului care am considerat că are o expresie arhitecturală mai valorosasă decât coiful simplificat pe care l-am găsit în perioada contemporană. Astfel, în urma unui studiu de reconstrucție perspectivă am propus revenirea la forma sa originală.

Echipa multidisciplinară care s-a ocupat de implementarea acestui proiect este formată din: arhitecți, peisagisti, ingineri, antropologi, restauratori, arheologi, istorici, dar și mesteri dulgheri sub coordonarea inițiatorului proiectului arh. Vladimir Obradovici. Proiectul a fost implementat de În Lucru S.R.L.

Îi mulțumesc lui arh. Vladimir Obradovici pentru ca mi-a oferit oportunitatea de a mă alutătura echipei Biserici Inlemnite și de a participa la realizarea documentației de arhitectură SF, DTAC si PT și DE.

Microintervenții în peisajul cultural al patrulaterului aurifer. Barza, Brad, 2019.Am avut dorința de a străbate un teri...
10/12/2024

Microintervenții în peisajul cultural al patrulaterului aurifer. Barza, Brad, 2019.

Am avut dorința de a străbate un teritoriu necunoscut, de a pleca într-o călătorie, de a găsi aventura de a deschide ușile unui teritoriu râvnit, de a intra într-un tărâm căutat de mulți cu dragoste pentru ceea ce ar putea să ia dar nu și să ofere. Am dorit să aflăm povestea, am decis să vorbim cu Locul dar mai întâi ne-am dat seama că trebuie să-i înțelegem și să-i învățăm graiul.

Diagrama teritorială a gesturilor de putere din cadrul Patrulaterul Aurifer este într-un continuu proces evolutiv. Relațiile de interdependență de la nivelul teritoriului sunt o suprapunere de factori naturali, antropici, culturali, economici și politici. Dimensiunii orizontale de interacțiune dintre sistemele miniere complete definite în fiecare areal i se suprapune o dimensiune verticală dată de peisajele perforate.

Transpunerea în această dualitate a lumilor cauzată de promisiunea aurului, dau jocului o notă de hazard în lipsa asumării unei responsabilități și a unei direcții clare de abordare. Schimbarea trebuie îmbrățișată prin recompunerea inovativă a unor fragmente de peisaj, ținând cont în același timp de tiparele mecanismelor identificate în teritoriu. Dificultatea a constat în găsirea constantelor de-a lungul timpului în această întrețesere complexă de relații și trasarea unei strategii susceptibilă la schimbările ce pot apărea.
În parcursul aceste lucrări, Patrulaterul Aurifer devine mai mult decât un personaj care ne răspunde la curiozitățile avute, devine un prieten. Prin lucrarea propusă și prin modul de abordare dorim să fim cei care vin în ajutor unui Prieten. Parcursul nostru este temporar într-un loc care a supraviețuit peste veacuri. Intenția nu este de a oferi soluții fixe și unice, ci mai degrabă o exemplificare a unei metodologii de intervenție. Fiecare metodologie abordată are capacitatea de a deveni un pattern de intervenție la nivelul peisajului Patrulaterului Aurifer, păstrându-și caracterul de adaptabilitate.

Metodologia oferită în acest areal prevede interacțiunea cu comunitatea, înțelegerea modului de viață, a nevoilor, dar și a simplelor lucruri cotidiene care aparent nu-și arată importanța. Dualitatea dintre munca grea și dimensiunea socială reprezintă chiar factorul definitoriu ai conceptului.
Propunerea din cadrul Arealului B are ca scop final transformarea în arhitectură a unor sentimente, a unor gânduri sau unor dorințe înrădăcinate în memoria individuală și colectivă, în vederea reactivării unor zone aparținătoare ale nostalgiei trecutului.

20/12/2023

Suntem entuziasmati sa anuntam deschiderea oficiala a site-ului de prezentare www.luxines.com.
Desi momentan este un singur proiect de arhitectura postat sunt lucruri interesante de vazut. Site-ul este organizat in jurul a 3 categorii: Arhitectura, Fotografie si Scanare 3D, fiecare cu subcategoriile proprii.
Va asteptam cu drag!

Address

Timisoara

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Luxines Architecture posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share