10/09/2026
𝗢𝗥𝗜𝗖𝗘 𝗦𝗧𝗔𝗡𝗜𝗢𝗟 𝗙𝗥𝗨𝗠𝗢𝗦 𝗔𝗦𝗖𝗨𝗡𝗗𝗘 𝗨𝗡 𝗥𝗔𝗛𝗔𝗧 𝗣𝗘 𝗗𝗜𝗡𝗔𝗨𝗡𝗧𝗥𝗨
Am dat aseară peste niște clipuri de la Insula Iubirii pe TikTok. Am stat să ma uit cu Cristina, daca e una, una singura, doar una naturală. N-am găsit. Fetele, toate la fel, buze umflate identic, sâni turnați din același calapod, aceeași față făcută la același medic din același cartier, probabil, la reducere de grup. Băieții nici ei mai breji, unul jaguar, altul panteră, altul malumă (nici nu știu ce animal e ăsta), nu știu ce animal de pradă și-a ales fiecare. In fine, o grădină zoologică plătită să se certe la televizor, dinți ca faianța de la maică-mea din baie, și mușchi cumpărați pe rate. Și marfa se vinde: țâțe, buze, abdomene, manele, scandal, lacrimi, împăcări false pentru rating. Subcultură în forma ei cea mai pură, fără nicio urmă de rușine, și cu profituri de milioane.
Dacă îți dau de ales între o emisiune culturală și una de vodevil, ce alegi la unsprezece noaptea, obosit, fără chef să gândești? Alegi vodevilul, scandalul. Nu pentru că ești prost ci pentru că vrei să scapi de ceva. E escapism ieftin, dar funcțional. Vrei să uiți belelele tale, vrei să vezi pe cineva mai jos ca tine, ca să te bați pe umăr cu satisfacția aia mizerabilă: „lasă, tati, stai liniștit, uite cm se ceartă ăia, tu ești bine." M-a prins și pe mine mecanismul, n-am de gând să mă dau mai breaz decât sunt. Am rămas cu ochii pe clipurile alea mai mult decât ar fi trebuit, iar dezgustul pe care-l simțeam nu m-a oprit nicio secundă din scroll. Asta spune despre mine mai mult decât mi-ar plăcea să recunosc, și mai mult decât spune despre ei.
Uită-te la orice top de conturi cu cei mai mulți urmăritori, lăsând deoparte pornografia și industria pentru adulți, care e altă discuție. Ce găsești sus? Controversă. Prostie ambalată sclipitor. Burlesc de bâlci filmat cu telefoane de o mie de euro. Nu găsești, în primele o sută de locuri, un cont despre biologie moleculară sau restaurarea unui manuscris vechi. Găsești oameni care se ceartă, se despart, se bat, se injectează, se operează, și se filmează făcând tot circul ăsta, pentru bani, pentru urmăritori, pentru validarea unei mulțimi care îi disprețuiește și îi urmărește în același timp. Suntem exact ce consumăm, îmi place sau nu. Algoritmul nu inventează nimic. Ne ține o oglindă în față, și noi o lingem, apoi pretindem că n-am văzut-o.
Și acum vin comentariile pe care le văd deja formându-se. „Eu nu mă uit la porcăriile alea." Sigur că nu. Voi, sfinții ăștia care nu se uită niciodată la nimic vulgar, aveți alte hobby-uri, mai discrete, prin colțuri mai întunecate ale internetului, cu nickname-uri de genul GrabMySvastica, convinși că voi cel puțin nu vă coborâți la nivelul Insulei Iubirii. Toți cred că sunt morali, până îi prinzi cu ceva concret.
Ce mă scoate din minți nu e că spectacolul ăsta există. A existat mereu, circ, bâlci, tabloide, ieftin și vulgar din totdeauna. Ce mă scoate din minți e viteza cu care a devenit normă vizuală universală. Când fiecare corp „reușit" arată operat, umplut, filtrat, iar corpul tău real, ăla din oglindă, dimineața, fără machiaj, fără photoshop, devine excepția care trebuie justificată sau ascunsă rușinos.
Mai sus o poză cu mine și Cristina, veniți de la cumpărături, cu autobuzul, cu plasele în mână, mergând pe jos ultima bucată de drum până acasă pentru că așa iese mai ieftin decât un taxi, fiindcă nu avem mașina. Nimic glamour în poza aia. Noi doi obosiți, cu o pungă de pâine atârnând, care s-au oprit o secundă să facă o poză proastă, nearanjată, la propriu pe stradă, pentru părinți probabil. Și mi-am dat seama, comparând-o cu clipurile de aseară, cât de bolnav de anormal a devenit ca doi oameni obișnuiți, la vârsta la care ar trebui să arate exact așa, obosiți și reali după cumpărături, să pară mai rari decât cineva reconstruit chirurgical de la cap la picioare.
Și hai să spunem clar ceva ce pare că a devenit tabu. E ok să ai oțârică de burtă (sau bătătură dacă dormi pe ea, hehehe), e ok să ai riduri. E ok să nu arăți perfect pe plajă, cu celulită, cu vergeturi, cu un corp care a trăit, nu unul șlefuit în clinică. Am ajuns să vorbim despre „silver fox", „MILF", „DILF", „zaddy", „cougar" "looksmaxxing", "baby-faced"...etc, ca și cm astea ar fi standardul normal spre care toată lumea trebuie să tindă. Nu e. Oamenii normali nu se gândesc la asta în fiecare secundă a zilei. Terminați cu rahaturile astea.
Nimeni nu s-a născut obligat să arate ca un influencer la treizeci de ani sau ca un bărbat de reclamă la ceasuri la cincizeci. Corpul care îmbătrânește normal, cu tot ce vine cu el, nu e un eșec personal, ci biologie. Dar am construit o cultură întreagă în care exact biologia devine motiv de rușine, iar excepția, corpul reconstruit artificial, devine noul normal, pe care oamenii obișnuiți încep să-l simtă ca pe o datorie pe care n-au plătit-o încă.
Și termin cu partea cea mai amară din toată povestea. Influencerii ăștia de carton, cei care postează vieți de lux, hotel după hotel, geantă după geantă, mașină după mașină, cei care i-au cunoscut îndeaproape știu adevărul. Plini de datorii până în gât, muncesc zilieri, cine știe pe unde, între două filmări, ca să-și plătească chiria pe apartament. Au avut trei secunde de faimă, un clip viral, o apariție la un scandal de televiziune, și s-au agățat de ea cu unghiile, ani de zile, până au devenit penibili și irelevanți, dar tot nu-i lasă orgoliul să se retragă din joc.
Asta e tot circul. Un staniol strălucitor, cusut peste o viață de fapt disperată, vândut altor oameni disperați, care cumpără staniolul crezând că cumpără și fericirea din poză.
