24/11/2025
La noi în bucătărie cântau ceva Dr. Dre și Ace of Base dintr-un telefon lăsat la încărcat pe microunde. Mestecam toți patru la masă, inclusiv Victor, care zici că e contra cronometru în scaunul de bebeluș.
Când se oprește bărbatu-meu din uns felia de pâine, cu cuțitul în aer și zice:
-Muzica anilor 90. Ce mult îmi place dimineața asta.
Și mie îmi plăcea, mai ales că apucasem să înghit două lingurițe și jumătate din oul fiert. Șezând!
-Poți să și dansezi, dacă te simți bine, adaug eu.
-Doar nu cu gura plină, tati, zice Tudor.
Corect. Nu dansăm cu gura plină, Doamne ferește, asta ar mai lipsi.
-Ce perioadă faină, anii ăia. Tabere, mare, liceu. Tare bine a fost.
E un moment de nostalgie. Și mie îmi place la noi în bucătărie, mai ales că Victor încă n-a început să tragă jos magneții de pe frigider.
-Care a fost perioada ta cea mai fericită?
Bang. Opriți muzica, numai ea e de vină 🙂
Nu sunt obișnuită cu soțul meu așa serios la 9 dimineața.
Dar atmosfera e ca de sărbătoare, muzica neîntreruptă de reclame, deci intru-n joc.
Care a fost perioada mea cea mai fericită…
-Zi, insistă el. Cei mai buni ani?
-Ăștia, zic fără să mă gândesc mai mult.
După ce s-a născut Tudor, totul a devenit mai bun. TOT. Când am rămas gravidă, apoi când l-am născut. Anul ăla a fost în topul anilor cu evenimente fericite. A venit pe lume fiul meu, ne-am întors acasă, am făcut ce am simțit după mulți ani în care am fost mai degrabă politicoasă. Cu mine, zic.
-Serios? se miră puțin, iar Tudor mustăcește un zâmbet după o cană cu lapte.
-Și acum, cu voi. Diminețile astea, muzica dintr-un telefon, înghesuiala din casă, Victorul care stă liniștit jumătate de minut și zâmbește ca o lună plină. Nu m-am simțit niciodată atât de iubită.
-Mă bucur că îți place de copiii mei.
Îl simt că nu se aștepta la acest răspuns.
-Știi ce e culmea? Că e și una dintre cele mai provocatoare perioade din viața mea. Dar o simt ca pe cea mai valoroasă.
Nici eu nu înțeleg. Dar chiar așa e.
Golden hour-ul vieții noastre. Copiii nu vor mai fi niciodată așa cruzi și lipiți, nu vor mai stâlci cuvinte, nu te vor mai întreba lucruri și aștepta răspunsuri de parcă de ele ar depinde viața lor.
Nu te vor mai lăsa niciodată să-i pupi așa mult și peste tot, nu te vor mai chema la joacă și nu te vor mai ierta așa ușor.
ACUM e timpul genunchilor pufoși și al mânuțelor calde pe burtă, al primelor teiubescuri și al tuturor celorlalte ”prime dăți” la care suntem martori ca la niște minuni.
După ce Tudor a învățat să se dea pe bicicletă, am avut o ciudată senzație de ”misiune îndeplinită”.
L-am învățat să meargă, să vorbească și să se spele pe dinți, l-am învățat ”să arăți” și puțină germană. Nu cred că tot ce urmează să-i mai dau pe lumea asta va fi pe jumătate la fel de lifechanging ca astea.
Și ce noroc că am șansa extraordinară la un bis cu Victorul care nu stă în scaun la masă și trage magneții de pe frigider.
Ne așteaptă cele mai fantastice 4-5 Crăciunuri, după care nu e că vom pierde magia, doar că ea se va transforma.
Ne ținem copiii în brațe și îi trezim dimineața cu pupici, dormim cu trupurile calde și înghesuite, avem rufe mici de întins. Spargem pahare și îi învățăm că și asta face parte din viață și din orice bucătărie în care oamenii sunt vii.
Părinții ne sunt prezenți și cu mințile întregi. Chiar și fără autostradă, sunt la o aruncătură de băț și, când nu mergem noi, vin ei.
Avem zacuscă de casă și plăcintă cu mere. Castraveți din grădină și roșii crescute de mama ta.
Suntem tineri și încă ne place să ne uităm în oglindă și să ne căutăm trupurile în pat. Visăm împreună schimbări și luptăm pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Nu e nevoie de rujuri scumpe sau de vacanțe prețioase ca să ne bucurăm de ce avem. Mai ales viața din ultima vreme, vara cu puține călătorii și weekend-urile cu ieșiri doar în parc ne-au arătat că, de fapt, tot ce e important e gata făcut. Acum și aici, cu noi.
Deci da, fără doar și poate, ăștia-s cei mai frumoși ani.
(Text publicat fix acum 5 ani, încă simt la fel)
📷 Vadim Bondar - Fotograf
