05/09/2023
2/3
Feedback-ul și ajutorul fotografului dau efectiv tonul ședinței. Încercăm să încurajăm, să dam direcții clare (dacă mergem pe poses), să facem poza chiar dacă nu e exact ce am avut în minte, Doamne ferește să suspinăm sau să zicem: nu stai bine, nu așa, mai bine era înainte, relaxează-te. No, no! Sesiunea o facem cu pozitivitate si dragoste, cred ca e imposibil să recâștigi încrederea omului după asemenea expresii, sau dimpotrivă, după o tăcere îndelungată, însoțită sau nu de un ”zâmbet trist” (vorbesc din calitate de client care a avut parte de asta).
Facem pozele, facem și pauză, povestim, bem apă și râdem, ne uităm la câteva cadre, urmărim reacții ca să vedem și cm mergem în continuare, pe ce punem accent, dacă este ceva ce trebuie scos în evidență sau dimpotrivă, ascuns.
Trecem la a doua parte a sesiunii unde lucrurile de obicei se destind, în acea mică pauză încolțește micul fir al prieteniei și tot atunci se întipărește în minte sentimentul general al ședinței: am făcut click, ne-am simțit bine, relaxați, suntem încântați de pozele ce le vom preda, ne cam dăm seama dacă omul va fi mulțumit de munca depusă sau că mai avem de cercetat preferințele lui.
Venim acasă, descărcăm pozele, facem back-up și repede pândim la câteva cadre: ”Pfiu, mamă, ce faine poze! Tahicardia de la emoții se ameliorează, abia aștept să le editez!”. Tragem aer în piept, ne punem căștile în urechi și începem editarea unui mic preview, ar fi păcat să treacă vibe-ul acela efervescent și să nu avem măcar 10-15 cadre predate.
…
Partea 3 maine
…
