11/03/2026
𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗻𝗲 𝗽𝗹𝗮𝗰𝗲𝗺 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝘂𝗹𝘁 𝗶𝗻 𝘀𝗲𝗹𝗳𝗶𝗲𝘂𝗿𝗶?
Pentru că ne vedem cm ne știm.
Unghiul familiar, zâmbetul „corect” și controlul total.
Dar dacă cineva ne face o poză… parcă ne strică imaginea. Parcă nu mai suntem noi. Sau cel puțin nu mai suntem noi în varianta noastră preferată....
Dar când altcineva face poza, ceva se schimbă. Unghiul e altul. Lumina e altfel. Chipul pare străin.
Am citit recent în cartea Suadei Agachi ceva care m-a pus pe gânduri:
Dacă îți împarți fața în două, obții două versiuni.
Partea stângă: tu, cea autentică. Partea dreaptă: tu, cea pe care o arăți lumii. Cine vrei să fii pentru ceilalți.
Poate de-asta ne e greu să ne "recunoaștem" în poze făcute de alții. Ne arată o versiune pe care nu o controlăm și devine înfricoșător să ne privim fără filtru și fără masca perfecțiunii.
Dar poate că fix în acele imagini - în care nu ne plăcem - e o bucățică de adevăr. Și poate adevărul nu trebuie să fie „frumos” ca să merite să fie iubit.
Poate că în pozele făcute de altcineva iese la suprafață ceva ce nu controlăm. Un adevăr (frumos) pe care de cele mai multe ori ne este greu să îl acceptăm: nu suntem perfecte. Și nu trebuie să fim. Putem fi reale și ar trebui să ținem cont că realul are o frumusețe care nu ține de unghiuri bune.
Și m-am gândit la situațiile cu care mă întâlnesc aproape zilnic, în care aud mai mereu: „nu știu dacă scoți ceva de la mine, nu ies bine decât în instantanee sau cel mult în selfie-uri.”
Am realizat că există un contrast fantastic: ne plac instantaneele (practic ne place de noi așa cm suntem, fără grija unghiului bun), dar când devenim conștiente că cineva ne fotografiază, se schimbă povestea...
Imaginează-ți cm ar fi să mergi pe stradă doar cu partea dreaptă la vedere. Sau să te întâlnești cu cineva și să stai mereu într-o poziție în care nu ți se vede „adevărul”. Să fii percepută într-un fel, dar văzută în altul.
Unde crezi că ar trebui să se întâlnească cele două versiuni?
Poate în spațiile unde ne dăm voie să fim întregi? Și reale? Fără teamă că suntem privite?
Este un long story și vreau să cred că unul cu happy end. Pentru că asta fac în studio: nu vânez „fața bună și studiată” și nu te pun să stai frumos la poză.
Doar creez un spațiu în care tu să te recunoști, să te accepți și să te lași apoi văzută ca prin ochii mei.
Dora,
Fotograf al celor mai frumoase femei de pe Pamant.