23/12/2025
Ce faceți, sarakilor? Hai că MAI organizează "porți deschise" fără să anunțe oficial, cu ocazia marcării a 36 ani de la evenimentele din decembrie 1989. E halucinant că am aflat din vorbă-n vorbă și pe șoptite că fostul CC al PCR e accesibil cetățenilor de rând azi, pentru câteva ore. A fost și ieri, tot pentru câteva ore.
Am înțeles că edificiul-monument istoric se poate vizita începând cu ora 9 AM, așa că merg la intrarea principală, de sub balconul lui Ceaușescu. Greșit. Mă îndrumă spre un corp lateral. Angajații MAI par surprinși că a venit cineva să viziteze - sunt singurul. Durează un pic până se organizează și mă preia un băiat care mă duce la etaj pe o scară secundară ("se renovează pe scara principală").
Ajuns la fostul Cabinet 1 (biroul lui Ceaușescu, actual birou al ministrului de Interne), sunt oprit de la a poza scara principală și orice alt interior al clădirii ("nu e voie"). Mă zorește pe balconul lui Ceaușescu o doamnă/domnișoară ("hai, hai, pe aici"). Ușa biroului lui Ceaușescu e larg închisă, un alt angajat îmi spune ce "zonă de securitate" e clădirea și că de-aia nu pot face poze în interior. Doamna/domnișoara se oferă să-mi facă poze, refuz. Apoi și ea și colegul se uită la mine prin geam cm pozez și filmez pe cel mai celebru balcon din România, ușor frustrați că mai deschid ușa să mă dau in spate pentru panorame ca cea din poza asta ("e frig"). Ma simt tolerat și îi văd că răsuflă ușurați când plec.
Mă preia același băiat de la primire, mă conduce jos pe scara principală (nu am voie să pozez), care nu pare că se renovează. Cetățeanul de rând (eu) părăsește clădirea sub privirile angajaților MAI care par a se întreba ce caută un sarak pe acolo.
Hai să tragem niște concluzii:
- fostul CC al PCR s-a mai vizitat în alți ani și s-au putut face poze peste tot. Mandatul ministrului de Interne Cătălin Predoiu (PNL) marchează cea mai opacă vizitare de până acum, restrânsă doar la balcon. În alți ani, s-au vizitat Sala Comitetului Politic Executiv (CPEx) - sala de întâlniri/conferințe de la etajul 2, fostul Cabinet 1 de la etajul 1 și celulele de detenție ale fostei Direcții de Anchete Penale a MAI din anii '40-'50 de la subsol.
- balconul infam nu e prea bine întreținut, deși ar putea fi un obiectiv turistic major în București. Au uitat la vedere furtunul cu care au spălat rapid marmura albă cu care e placat pe jos.
- revoltător și batjocoritor cm a înțeles MAI să "organizeze" porți deschise - un simulacru jenant fix în ziua "victoriei Revoluției", 22 decembrie, chiar în timp ce în fața clădirii, la Memorialul Renașterii, se oficia o ceremonie de depunere de coroane de flori
- interdicția fluctuantă de la an la an de a poza în interiorul sediului MAI arată cât de improvizat e totul și că depinde de cheful șefilor/angajaților
- e esențial ca balconul lui Ceaușescu să fie cât mai vizitat, e un loc încărcat de istorie momentan prea puțin accesibil - bine că se vizitează și așa
- detestabil modul low-key în care și-a "deschis" MAI porțile anul ăsta cu ocazia marcării lui decembrie '89, arată același dispreț față de cetățean, aceeași autosuficiență și superioritatea nejustificată, care nu ne duc nicăieri bun
România e printre puținele țări foste comuniste, dacă nu singura, în care sediile fostelor instituții ale regimului totalitar nu au fost transformate în muzee/memoriale. Fostul CC al PCR din Piața Revoluției și fostul sediu central al Securității de pe str. Domnița Anastasia sunt în continuare folosite de stat, în loc să fie deschise publicului larg ca spații de prezervare a memoriei colective, împotriva uitării.
Jos comunismul sau ceva.
📸 instagram.com/raidenbucharest